INTERVIU VIDEO | Steliano Filip spune că Dinamo are șanse mai mari la titlu decât România la calificare: „Echipele întâlnite la Euro erau mai bune decât Polonia, Danemarca și Muntenegru”. Prețul stabilit de fundaș pentru propriul transfer

  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenit la națională după o pauză de exact un an, mai precis de la precedentul meci cu Muntenegru (1-1 la Cluj, în chiar debutul campaniei de calificare), dinamovistul Steliano Filip (23 de ani) le transmite suporterilor că el și coechipierii consideră în continuare realizabil obiectivul de a se clasa între primele două locuri în Grupa E a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2018. Meciurile cu Armenia (azi, 1 septembrie, Arena Națională) și Muntenegru (marți, 4 septembrie, Podgorica) sunt capitale pentru acest plan al lui Steliano și al coechipierilor lui. Fără șase puncte din tot atâtea posibile, orice calcule ulterioare devin inutile. Șeptarul lui Cosmin Contra a acordat ProSport un interviu interesant, vorbind despre șansele de calificare ale României, a comparat adversarele de la EURO cu cele din actuala campanie de calificare, iar printre rânduri și-a stabilit prețul pe care l-ar plăti pentru el, dacă ar fi managerul unui club din străinătate.

ProSport: Steliano, revii la națională, într-o acțiune oficială, tot cu Muntenegru. Ți se pare mai greu meciul de acum față de cel din toamnă?
Steliano Filip: Mă bucur în primul rând că sunt din nou aici, la echipa națională. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și până la meciul cu Muntenegru avem un meci greu, cel cu Armenia.

Reflectă clasamentul de acum al grupei, cu ordinea Polonia, Muntenegru, Danemarca, România, ierarhia corectă a valorii din grupa noastră?
Eu nu cred că locul nostru este acolo, dar sperăm la final să fim acolo unde ne-am propus, însemnând primele două locuri. E clar, la primul loc sunt șanse nule, dar sperăm să profităm de șansa pe care o mai avem și să terminăm pe locul doi.

„Cele trei echipe de la Euro au fost mai bune”

Ai fost prezent în echipă și la Euro 2016, în vara anului trecut. Au fost mai grei adversarii din Franța decât cei din preliminariile actuale?
Am avut o grupă grea, dar nu se compară. La acest nivel de echipa națională, toate echipele sunt puternice.

Dar comparativ cu cei trei adversari pe care i-am avut în grupă la Euro  Franța, Elveția, Albania , cei trei cu care ne-am bătut la primele două locuri în preliminarii – Polonia, Danemarca, Muntenegru  cum ți se par?
Da, cred că cele trei echipe de la Euro au fost mai bune.

După părerea ta, de ce a intrat naționala într-un declin, din punctul de vedere al rezultatelor?
Din punctul meu de vedere, au fost și multe schimbări la echipa națională, dar nu văd rostul, să compar ce a fost atunci cu ce este acum. Important este să reînviem și să facem o treabă bună.

Selecționerul Daum a anunțat, la prezentarea lotului, că are așteptări mari de la tine. Dacă ar trebui să prezinți trei argumente ca să-l convingi să te titularizeze, care ar fi acelea?
Eu trebuie să mă pregătesc cât mai bine, trebuie să fiu ambițios, să dau totul la antrenamente și cred eu că, dacă mă voi pregăti cum își dorește dânsul, cu siguranță voi fi acolo.

Ce-ai putea să-i spui, concret? „Mister, titularizează-mă pentru că…”.
Cum am mai spus, eu trebuie să mă pregătesc cât mai bine, să-i demonstrez în primul rând că nu s-a înșelat în privința mea.

Cine are șanse mai mari, Dinamo să ia titlul în Liga 1 sau România să se califice la Mondiale?
Amândouă sunt grele, dar nu sunt imposibil de atins.

Dar dacă ar fi să numești una dintre cele două echipe care să fie cu un centimentru mai aproape de atingerea obiectivului?
E clar, Dinamo, pentru că în campionat doar ce au trecut câteva etape și șansele sunt foarte mari. Însă aici nu mai avem foarte multe meciuri și tocmai de asta trebuie să profităm de șansa pe care o aveam.

„Nu cred că Dinamo va ajunge să-și piardă palmaresul și emblema”

Să presupunem că ai fi managerul unui club din străinătate și ți-ai propune să-l iei pe Steliano Filip. Ce sumă de transfer crezi că ar fi corectă?
1 milion, 1 milion și jumătate (râde).

E și un meci, și o întrebare mai dificilă. Ești liderul Ligii I la cartonașe galbene în momentul ăsta. De ce crezi că se întâmplă asta? E vorba de o prea mare dăruire din partea ta, este stilul tău mai arțăgos sau poate arbitrii te-au luat la ochi și acum ești un fel de cal de bătaie la meciurile astea?
Este și vina mea pentru că în trecut am luat foarte multe cartonașe, și nu doar galbene, ci și roșii și din acest punct de vedere cred că și arbitrii sunt mai drastici cu mine, pentru că m-au luat la ochi, dar eu sunt căpitanul echipei și îmi doresc să fiu un exemplu pentru echipă. Sper ca în viitor să nu mai fac greșeli sau să nu mai iau galbene, pentru proteste sau pentru nervi.

A apărut o nouă echipă Dinamo, a lui Nicolae Badea, în Liga a 4-a, care susține că deține palmaresul și emblema. Intră și Dinamo în malaxorul ăsta nebun al contestării identității?
Nu vreau să vorbesc despre acest lucru pentru că nu este problema mea. Nu cred că se va ajunge acolo.

Care este cel mai periculos adversar direct pe care l-ai întâlnit în cariera ta?
Cel din meciul cu Spania, de la Cluj, cu echipa națională (n.r. – Pedro).

Dar cea mai bună echipă împotriva căreia ai jucat în cariera ta?
La fel, tot Spania.

Athletic Bilbao, cea mai puternică echipă întâlnită de români în cupele europene din acest an

Liga I ți se pare în creștere sau în scădere față de 2012, când ai debutat la Dinamo?
Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, eu cred că este în creștere, ați văzut și dumneavoastră ce transferuri se fac în Liga I. Important este să ajungem cu cât mai multe echipe în cupele europene.

Crezi că se poate face lucrul acesta?
Da, de ce nu, dacă se vor investi mai mulți bani și se va pune accent și pe bazele de copii și juniori. Drept exemplu, cei de la Academia Hagi, care au ajuns acolo prin foarte multă muncă. Bravo lor!

Sunt convins că te-ai uitat, atât cât ai putut, la toate meciurile jucate de echipele românești în preliminariile astea. Pe lângă cele două jucate de Dinamo, care ți s-a părut cel mai bun adversar pe care l-au întâlnit românii în aceste preliminarii?
(râde) Atlhetic Bilbao.

Ai vrea să le transmiți ceva suporterilor echipei naționale?
Da, că vom da totul ca această echipă, această țară să ajungă la un Campionat Mondial după atâta timp. Chiar dacă șansele noastre sunt mici, trebuie să dăm totul. Atât eu, cât și jucătorii, le promitem că vom da totul!

Matei Udrea / Redactor
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×